O mare umană îmbrăcată în roșu a inundat duminică străzile din Haga, capitala politică a Țărilor de Jos, într-o demonstrație fără precedent prin amploare și intensitate. Peste 100.000 de oameni, potrivit estimărilor organizațiilor umanitare precum Amnesty International, Save the Children și Médecins Sans Frontières, au mărșăluit pașnic cerând Guvernului olandez să rupă tăcerea și neutralitatea față de ofensiva Israelului în Fâșia Gaza.
Printre pancarte, steaguri palestiniene și priviri hotărâte, s-a aflat și o fetiță de doar 12 săptămâni, purtată în brațe de părinții ei care țineau o pancartă simplă, dar devastatoare: „STOP.” Această imagine a fost simbolul unei zile în care oameni de toate vârstele au desenat, la propriu, o linie roșie de 5 kilometri în jurul orașului – o linie simbolică pe care acuză guvernul că a refuzat să o traseze față de suferința civililor din Gaza.
Protestul a trecut prin fața Palatului Păcii, sediul Curții Internaționale de Justiție, acolo unde, cu un an în urmă, judecătorii ONU i-au cerut oficial Israelului să prevină genocidul și distrugerile din Gaza. Mesajul protestatarilor a fost clar: verdictul de atunci nu a fost urmat de acțiuni concrete. Guvernul olandez, acuzat de tăcere complice și de echilibristică politică, este presat acum de o mișcare civică de proporții să își asume o poziție morală fermă.
În timp ce vocile răsunau pe canalele din Haga, în nordul Gazei continuau bombardamentele. Cel puțin 103 persoane, inclusiv copii, au murit în atacurile aeriene israeliene din ultimele 24 de ore, potrivit surselor medicale locale. Spitalul principal din nordul enclavei a fost nevoit să își închidă porțile, în vreme ce blocada care împiedică accesul la hrană și medicamente intră în cea de-a treia lună. Faminea bate la ușă, avertizează experții internaționali în securitate alimentară.
Printre cei prezenți s-a aflat și David Prins, un evreu olandez în vârstă de 64 de ani, purtând o kippah imprimată cu imaginea unei felii de pepene verde – simbol discret, dar încărcat, al solidarității cu Palestina. „Nu mai pot tăcea în fața acestor atrocități,” a declarat el, în timp ce privea mulțimea de pe trotuarul din fața sinagogii unde a copilărit.
„Linia Roșie” nu a fost doar o metaforă. A fost o chemare. O ruptură între tăcere și responsabilitate. Întrebarea care plutește acum deasupra parlamentului olandez este una simplă, dar apăsătoare: va avea curajul să răspundă acestui strigăt colectiv înainte ca istoria să-i ceară socoteală?
