34 de mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Bălteni, la 22 de agenți economici și 13 persoane fizice bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și incendierea de deșeuri.

 

Vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Cei în cauză sunt bănuiți că, din anul 2022 până în prezent, ar fi omis să evidențieze sau să declare veniturile obținute din activitățile de colectare a materialelor feroase și neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule.

Bănuiții ar fi incendiat bunurile dezmembrate, în vederea valorificării, astfel poluând mediul înconjurător.

În cadrul acțiunii, sunt angrenați polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Ilfov și Prahova.

În sprijinul acestora, se află echipe formate din comisari de la Garda Națională de Mediu și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Activitățile de cercetare sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania

1 Mai cu casa deschisă: Supermarketurile sfidează tradiția și lucrează ca într-o zi obișnuită

În timp ce majoritatea angajaților din România se pregătesc...

Impact violent pe A2: Patru răniți și autostradă blocată în ambele sensuri lângă Medgidia

O dimineață obișnuită s-a transformat într-un coșmar rutier miercuri...

Transformare urbană în Târgoviște: Școala „Radu cel Mare” devine un model educațional și sportiv de top

Într-un context în care infrastructura școlară din România este...

Tragedie pe calea ferată: O femeie forțată să stea pe șine, ucisă de tren.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, liniștea orașului Oradea...