Guvernul a pregătit OUG care oferă profesorilor bonusuri anuale de 2.500 de lei.

Va fi o săptămâna grea şi pentru elevii de clasa a 6-a, care marţi şi miercuri vor trebui să susţină examenele la limba şi literatura română, respectiv matematică, şi din nou profesorii nu sunt siguri că se vor întoarce în şcoli.

Întrebat dacă a discutat înainte cu sindicatele, înainte de a propune această ordonanţă, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că se bazează pe raţiunea profesorilor şi pe faptul că vor acccepta varianta de a reveni în şcoli. Este de văzut ce se va întâmpla săptămâna viitoare.

Urmează o săptămâna extrem de importantă pentru că elevii din clasa a 12-a trebuie să se înscrie la Bacalaureat până pe data de 7 iunie, altfel vor rata atât examenul maturităţii, cât şi înscrierea la facultate şi va fi nevoie cel mai probabil de încă o decalare a calendarului.

Dan Cărbunaru a anunţat că peste 1 miliard de lei va fi alocat pentru mărirea veniturilor profesorilor

„Astăzi voi anunța faptul că Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic în contextul discuțiilor pe care reprezentanții Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din Educație. Este un efort bugetar care depășește suma de 700 de milioane de lei cu resurse europene – 410 milioane de lei bani europeni din Programul Educație și ocupare perioada 2021 – 2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul național. Acești bani se vor adăuga la cei 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic, lucru care s-a întâmplat deja. Împreună sunt peste 1 miliard de lei pe care guvernul îi alocă pentru majorarea veniturilor personalului din sistemul educațional”, a spus Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, sunt 273.532 de beneficiari, practic toți angajații din sistremul de învățământ care vor primi în mod diferențiat următoarele sume: cei 2.500 de lei care reprezintă măsuri de susținere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare sau salarială care va reprezenta un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, pentru personalul didactic și didactic auxiliar. Potrivit acestuia, toţi angajaţii din Educaţie vor primi majorări de venituri, însă în “mod diferenţiat”.

El a susţinut că acest nou pas este dovada faptului că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale şi aşteptările oamenilor care lucrează în sistemul educaţional şi ţine cont de o serie întreagă de realităţi.

Sindicaliştii nu sunt de acord cu prevederile Ordonanţei

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că angajaţii din sistemul de învăţământ vor continua greva şi nu renunţă nici la protestul anunţat pentru marţi, la Bucureşti, acţiune la care se anunţă participarea a 20.000 de oameni, potrivit news.ro. Acesta reclamă că Guvernul a modificat prin OU, la finalul săptămânii, Legea Dialogului Social, pentru a exercita „presiuni” asupra greviştilor. Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenelor naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.

„Răspunsul l-au primit la ultima acţiune de protest şi a fost un răspuns categoric: Nu. Noi am dat un răspuns la o acţiune la care au participat 14.000 de oameni în faţa Guvernului şi nu numai. S-a schimbat ceva radical între timp? Cu un pic de bani şi că au redenumit primele, îmi pare rău, dar nu asta aşteaptă colegii noştri”, a declarat Marius Nistor duminică, întrebat cum răspund angajaţii din sistemul de educaţie noii oferte anunţate de Guvern prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru.

Protestele profesorilor continuă în toată ţara

Nistor a precizat că profesorii nu vor renunţa la protestul anunţat pentru marţi, în Capitală, în Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni, acţiune la care sunt aşteptaţi 20.000 de salariaţi din educaţie.

„Continuă acţiunile de protest şi în alte mari oraşe” a anunţat Nistor.

„Nu mă interesează ce apare pe site-ul Ministerului Fondurilor sau ce se discută la nivel de Guvern, pe mine mă interesează ce comentează colegii noştri din unităţile de învăţământ care au făcut cinci zile de grevă şi care de luni continuă acţiunea de protest. Asta contează! Iar Guvernul acesta cu bune intenţii, în ghilimele, îşi permite să modifice Legea Dialogului Social, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, aşa, la sfârşit de săptămână, ca să exercite presiuni asupra colegilor noştri! Aşa că nu mă interesează ce discută Guvernul pe site-urile lor! Să vină cu o ofertă corectă, cu o soluţie corectă în faţa colegilor noştri şi dacă au neclarităţi să meargă în şcoli!”, a răspuns liderul sindicatului.

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania

BREAKING Profesorii suspendă greva generală declanșată în 22 mai

GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea...