În timpul lucrărilor de restaurare a Turnului şi Bastionului Măcelarilor din Cetatea Medievală Sighişoara (foto sus), efectuate de către Fundaţia Mihai Eminescu Trust, a fost descoperit un element de fortificaţie ce datează dinaintea secolului al XV-lea, de când au fost ridicate actualele structuri, relatează Agerpres.

sursa foto: Mihai Eminescu Trust

„Am avut o echipă care a făcut cercetarea perimetrului, s-au găsit câteva picturi, ornamente pictate şi acelea au fost curăţate. Se regăsesc astfel de ornamente şi la alte turnuri. Surpriza a fost, în schimb, când am avut supravegherea arheologică, pentru că era necesar să aducem utilităţile la turn, apă şi curent, iar când am început să tragem acel fir de curent spre mijlocul Bastionului, echipa de arheologi a descoperit nişte bucăţi dintr-o fundaţie. Au început să cerceteze mai de aproape. Iniţial, lucrarea ar urma să se finalizeze în trei săptămâni şi până la urmă am avut trei luni de cercetare arheologică. Aici, în bastion s-a găsit o fundaţie circulară. Nu am descoperit exact ce ar putea reprezenta. Există nişte supoziţii că ar putea fi fundaţia unei barbacane. Practic, înainte să existe acel bastion să fi fost o altă construcţie care să fortifice această a doua poartă de intrare în cetate. Vom pune în valoare acea fundaţie, pentru că e chiar interesantă”, a declarat presei managerul de proiect al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust din Sighişoara, Michaela Turk.