Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că îşi susţine afirmaţia referitoare la faptul că dosarul privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID ar fi “cel mai mare malpraxis judiciar” pe care l-a văzut de când a intrat în politică.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că îşi susţine afirmaţia referitoare la faptul că dosarul privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID ar fi “cel mai mare malpraxis judiciar” pe care l-a văzut de când a intrat în politică.

Precizările au fost făcute după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, marţi, încălcarea independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în urma declaraţiilor referitoare la acest dosar.

“CSM-ul văd că şi-a găsit obiectul în opoziţia democratică din România. Asta era problema! Şi a spus că am afectat independenţa celor doi procurori. M-am referit la Marius Voineag, care este şeful DNA, şi la procurorul de caz George Matei. (…) Procurorul Lascu, care a fost înlăturat în primele zile ale mandatului domnului Voineag, lui cine îi apără independenţa? Domnul Voineag, care a fost pus aici după ce l-a spălat pe domnul Ciucă de plagiat, este un procuror independent? Crede CSM că independenţa domnului Voineag este în regulă? În ceea ce priveşte afirmaţia de malpraxis judiciar, orice act într-un stat de drept, chiar şi un referat al unui procuror, mă refer la acest procuror George Matei, trebuie să aibă o minimă aparenţă de legalitate. La limită, un procuror – speculăm aici – o poate lua complet razna. Şi cineva trebuie să spună: ‘Ce scrie aici nu are nicio legătură cu legea’. Or, ce se întâmplă în acest referat este o colecţie de neadevăruri flagrante”, a spus Drulă, pentru Euronews.

Liderul USR a menţionat că, deşi în dosar este invocat un prejudiciu de un miliard de euro, România a plătit până în prezent pentru vaccinuri, în total, 500 de milioane de euro. El a precizat că “mare parte” din aceste doze au fost folosite pentru vaccinarea a opt milioane de români, iar altele au fost revândute sau donate.

“A preluat fix din punctajul PSD. De doi ani, PSD rostogoleşte această minciună a unui miliard de euro pe care l-a volatilizat, l-a luat cineva. Cum poţi fundamenta o acuzaţie şi un referat fără să ai o bază legală? Care este infracţiunea pe care ar fi comis-o aceşti oameni? Se vorbeşte de un presupus abuz în serviciu. Deci, nu este nici infracţiune de corupţie, nu este nici o alegaţie. (…) Nu a cumpărat România bilateral sau direct de la vreun furnizor măcar vreo doză de vaccin. Comisia Europeană a făcut comenzi, pe baza experţilor CE. Întrebaţi-i pe dumnealor de ce au comandat. CE a comandat 4,5 miliarde de doze la o populaţie de 450 de milioane. Zece doze per cetăţean. România a comandat 90 de milioane la o populaţie de 19 milioane”, a spus el.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila încălcare a independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raport cu afirmaţiile formulate de liderii unui partid politic cu privire la instrumentarea unui dosar penal de către parchetul anticorupţie, în cadrul căruia s-a impus formularea unor solicitări de ridicare a imunităţii faţă de foşti membri ai Guvernului.

Sursa citată arată că, marţi, Secţia pentru procurori, în unanimitate, a constatat încălcarea independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în raport cu afirmaţiile formulate, în sensul că dosarul instrumentat de DNA este “cel mai mare malpraxis judiciar”, fiind “un atac politic” al procurorilor anticorupţie. AGERPRES

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania