Preşedintele american Joe Biden a primit marţi un trimis al Vaticanului pentru a evoca invazia rusă a Ucrainei şi deportarea copiilor ucraineni, a indicat Casa Albă

Preşedintele american Joe Biden a primit marţi un trimis al Vaticanului pentru a evoca invazia rusă a Ucrainei şi deportarea copiilor ucraineni, a indicat Casa Albă într-un comunicat, notează AFP.

 

 

Joe Biden şi cardinalul italian Matteo Zuppi, trimisul papei Francisc pentru pacea în Ucraina, au discutat despre eforturile Vaticanului pentru a oferi “ajutor umanitar ca răspuns la suferinţele generalizate cauzate de continuarea agresiunii în Ucraina, precum şi despre angajamentul Vaticanului în favoarea întoarcerii copiilor ucraineni deportaţi cu forţa”, potrivit acestui text.

Cardinalul a fost primit la Casa Albă “la cererea papei Francisc”, a precizat executivul american.

În cadrul misiunii sale, cardinalul Zuppi a mers la Kiev la începutul lui iunie, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

El a mers ulterior la Moscova, unde a avut întrevederi cu Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru copii, vizată de un mandat de arestare la Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru “deportare ilegală” de minori ucraineni, precum şi cu patriarhul ortodox rus Kirill. AGERPRES

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania