Feteştiul are, în sfârşit, un Teatru, graţie lui Marius Gavrilă

Feteştiul are, în sfârşit, un Teatru, graţie lui Marius Gavrilă

Marţi, 15 septembrie a.c. Seară de vis… împlinit, atât pentru Marius Gavrilă, cunoscutul organizator de evenimente, cât şi pentru iubitorii teatrului din Feteşti. Micuţa localitate din mijlocul Bărăganului are în sfârşit o sală de teatru şi asta datorită ambiţiei şi a investiţiilor realizate de feteşteanul Marius Gavrilă.

Vitregiţi ani de-a rândul de plăcerea vizionării unor piese de teatru într-un spaţiu adecvat, în oraşul lor, feteştenii au acum un motiv de bucurie. Şi la ei vor poposi, din ce în ce mai des, actori şi piese de teatru la care, până acum, doar visau. Cel care a inaugurat scena a fost marele actor Horaţiu Mălăele, cel care, de altfel, dă şi numele instituţiei de cultură – Teatrul „Horaţiu Mălăele” Feteşti.

Ideea de a realiza un spaţiu destinat celei de a şaptea arte i-a venit lui Marius Gavrilă în iarna anului 2013, atunci când, dorind să ofere publicului o piesă de teatru, a trebuit să transforme o sală de sport într-una de spectacole, neavând alternativă. Invitatul de atunci era chiar Horaţiu Mălăele care, deşi iniţial a fost reticent în a juca într-un spaţiu destinat sportului şi nu culturii, a acceptat după ce a văzut cât efort s-a depus pentru ca totul să arate ca o adevărată sală de spectacole. „Joc cu mare drag acest spectacol pentru că aţi muncit mult ca să aduceţi această sală în acest stadiu”, i-a mărturisit atunci Horaţiu Mălăele lui Gavrilă. Cuvintele artistului l-au convins pe Marius Gavrilă că trebuie să construiască la Feteşti un teatru în adevăratul sens al cuvântului.

După o investiţie de câteva sute de mii de lei, o veche centrală termică din spatele unor blocuri din Feteşti a devenit un spaţiu multifuncţional modern ce se poate metamorfoza în sală de teatru, sală de cinematograf 2D/3D, sală de conferinţe, de protocol, de training dar şi pentru organizarea de petreceri pentru copii.

Iar noua instituţie de cultură nu putea avea alt nume decât al actorului Horaţiu Mălăele, după cum ne-a declarat Marius Gavrilă, pentru că acesta a fost cel care l-a inspirat în acest demers. Emoţionat de onoarea care i se face de a da numele său unui Teatru, Horaţiu Mălăele a tăiat panglica inaugurală. „Doamnelor, domnişoarelor, domnilor, vă mulţumesc pentru această onoare pe care mi-o faceţi. Vreau să vă mărturisesc că sunt extrem de emoţionat. Eu m-am născut saşiu, am purtat ochelari toată viaţa, m-am născut dislexic, puţin bâlbâit, cu rahitism cronic, cu reumatism poliarticular, deci, toate atuurile unui eşec plenar! Faptul că am ajuns ca o localitate frumoasă ca a dumneavoastră, cineva să dea numele teatrului după numele meu, este o mare onoare pe care mi-o face viaţa. Vă mulţumesc încă odată pentru că, iată, cu această ocazie nu intru numai în istorie, intru şi în geografie! Nu pot a vă spune cât îi doresc acestui teatru să fie împlinit, că îi doresc să-i găsim spectacole, să vă găsiţi timp să veniţi la teatru cum veniţi la biserică şi veţi pleca mult mai fericiţi!”, a spus artistul celor prezenţi. Apoi, timp de o oră, îndrăgitul actor a făcut ceea ce ştie mai bine, a stârnit hohote de râs şi ropote de aplauze cu piesa „Sunt un orb”, un soi de stand up comedy elevat.

„În Fetești nu aveam o sală de teatru, de conferințe, un loc unde să poți primi un ministru sau diferite personalități. Casa de Cultură pe care o are Feteștiul este mică, fără îmbunătățiri, iar copiii fac diferite repetiții la parterul unui bloc. Le voi pune la dispoziție, cu titlu gratuit, celor care vor să facă aici spectacole, școlilor pentru diferite manifestări. Nu doresc să îmi recuperez investiția, pentru că este de ordinul sutelor de mii de lei, dar vreau să fie întreținută corespunzător. Nu am făcut deloc rabat de la calitate și vreau să le fie de folos celor din orașul meu natal”, ne-a declarat, cu prilejul inaugurării, Marius Gavrilă.

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania