Stefanis Lupu
Cum și cine și-a permis să facă așa ceva? Cum de nu a anunțat autoritățile locale și naționale? Că iar i-a luat prin surprindere și acesta calamitate meteo!
Măi fraților, cu acest fenomen incredibil am rămas la sol, adică nu am mai prins avionul oficial care a zburat în SUA pentru întâlnirea de pace. Bine, pace a fost și la mine după ce am patit ceva inimaginabil și greu de înțeles pentru cineva care nu a trecut prin situația mea.
Să clarific: Avionul decola la ora 11:30. M-am trezit, ca omul responsabil, la ora 05:00: spălat, aranjat, echipat. M-am uitat pe Waze: timp maxim în condiții de iarnă, 1h 50 min. Zic: perfect. La ora 07:00 pun bagajul în mașină și plec spre aeroport. Curios lucru, drumul de la Târgoviște spre București curat, impecabil. Plec, toate bune și frumoase, doar că cei de la Drumuri își făcuseră treaba bine parțial! Dat zăpadă, dat cu sare și nisip impecabil. Doar că, fiind ud pe jos, când treceau alte mașini aruncau pe parbriz mizerie. Am tot stropit și curățat geamul până când s-a terminat lichidul de parbriz. Ce să fac? Am mers mai încet până am ajuns la Răcari, unde a început și calvarul.
Vad la parterul unui bloc un magazin cu piese auto, zic: hai să opresc să iau lichid de parbriz. Intru în magazin, cer un bidon de apă… dar văd și un aparat de cafea. Mă opresc în ușa magazinului (nu m-aș mai fi oprit) și îi zic individului: — Dă-mi și un espresso lung cu lapte. Iau cafeaua și bidonul și plec. Pun apa la mașină, cafeaua în suport și plec. Beau câteva guri de cafea care mirosea destul de bine… doar că la gust parcă era ceva ciudat.
La ieșirea din Răcari parcă am intrat într-o altă lume: totul alb și pe carosabil și pe jos, nimeni nu intervenise cu niciun utilaj de deszăpezire. Waze-ul mă anunță brusc că din acel punct, după ce făcusem mai mult de jumătate din drum, mai am o oră și treizeci de minute… Am crezut că s-a defectat… mă uit atent și văd că scrie „blocaj”… zic: e, am timp destul, doar că am început să mă panichez puțin. Drumul era foarte nașpa, zăpada o atingeam cu scutul mașinii și trebuia să mergi pe urmele făcute de mașinile din față. Că mă și întrebam cum naiba până acolo drumul a fost impecabil și aici oribil. Nu am terminat de „binecuvântat” autoritățile, că hop, ne oprim pe câmp. Waze-ul anunță: timp rămas până la destinație, două ore!
Zic: hai că nu o fi așa de rău… Dar a fost! Că probabil de la cafeaua aia m-a luat o durere de burtă și nu vă mai spun ce, că am zis că mor. Am tot stat, m-am tot foit, „hai că mă lasă”, „că mă lasă”, zic: „poate pleacă și coloana de mașini și ajung pe la vreun Peco ceva”… nimic! Ba a început să-mi curgă și broboane de apă pe frunte. Ce să fac în pustietatea aia? Mașini în față, mașini în spate, coloană de nu se mai termina, prima localitate pe Waze la vreo 5 minute.
O idee salvatoare mi-a străfulgerat creierul. Mă dau jos din mașină cu telefonul, ca și când aș fi blogger de-ăsta, și mă prefac că fac poze! Trec de șanț prin zăpada de 50 cm și merg cam vreo 50 metri. Cum zăpada era moale, zic: mă prefac că fac un om de zăpadă. Aveam de gând să fac doar partea de jos mai mare, să mă pun în spatele lui și să mă liniștesc. Numai liniște nu am avut. Am făcut ditamai bulgărele, am analizat unghiurile să văd dacă mă văd cei din mașini și mă deschei la pantaloni, mă las ușor în jos și numai ce aud niște glasuri de copii tembeli care veneau spre omul meu de zăpadă… M-am echipat instantaneu și mai să leșin peste omul de zăpadă.
Copiii: Ce idee ați avut, nenea, să faceți un om de zăpadă! Vreți să vă ajutăm?
Eu (aproape leșinat): A… Sigur, copii, iarna aduce și bucurii, nu numai blocaj în trafic.
Copil 1: Ne-a dat mami fularul să-l punem la gât!
Copil 2: Iar mie mi-a dat pachetul ăsta de turte dulci să-i facem ochi și nasturi!
Eu: Ce frumos! Bravo, copii!
Copil 1: Dar pentru ce faceți omul de zăpadă?
Eu: Pentru… divertisment! Am niște prieteni plecați în Thailanda și nu cred că a nins aici.
Copil 2: Păi haideți să vă ajutăm! Eu fac trupul!
Celălalt copil: Eu fac capul…
Eu: Iar eu fac… pe mine!
Copil 1: Ce ați spus?
Eu: Am spus că îl facem să semene cu mine!
Nu am terminat de zis, că mă pomenesc cu mama copiilor lângă mine.
Doamna: Ce idee minunată! Putem să facem și noi poze?
Eu: Da! Câte vreți. Și îmi dă să țin un termos cu cafea. La văzul cafelei m-a luat burta mai rău. Doamna: Dacă vreți o gură de cafea, puteți să serviți…
Eu: Nu mulțumesc, am și eu în mașină, chiar mă duc la mașină să o iau…
Doamna: Stați să facem niște poze! Copii, haideți aici lângă nenea!
Copilul 2: Nenea, zâmbește și tu! Că a fost ideea ta!
Am zâmbit ce am zâmbit și zic:
Eu: Mă duc la mașină să iau o mătură că am dat zăpada azi-dimineață și o punem în loc de mână ca să iasă pozele mai bine. Și plec. I-am lăsat cu omul de zăpadă, m-am dus la mașină, m-am uitat pe contrasens, liniște totală, am pornit mașina și plec! Claxoane etc… Norocul meu că nu a venit nimeni pe contrasens. Ajung în prima localitate și fac prima uliță la stânga ce mi-a apărut în față. Pe această stradă zăpada era dată de un tractor ceva, că era ca un tranșeu, nu puteai să mergi decât înainte. Zic: ies la marginea satului și gata, scap. Pe drum apare un băiat cam la 10 anișori, opresc și-l întreb:
Eu: Se poate circula mai încolo?
Băiatul: Doar până la domnu’ primar și o leacă mai încolo până la Marin la termopane, că a băgat lama cu tractorul de la primărie.
Eu: Deci dacă ies din localitate nu mai pot să merg?
Copilul: Puțin!
Eu: Măi copilule, părinții tăi sunt acasă?
Copilul: Nu! Mama este la serviciu și tata nu a putut să vină că este blocată șoseaua de la București.
Eu: Ai bunici?
Copilul: Da, dar stau departe…
Eu: Măi copilule, eu trec printr-o situație delicată… Mă doare burta și fac pe mine! Te rog frumos, lasă-mă și pe mine la toaleta voastră că nu mai pot de burtă! Îți și plătesc!
Copilul: Cât?
Eu: Cincizeci de lei!
Copilul: Stați să o sun pe mami.
Copilul (la telefon): Alo, mami… Este un domn lângă mine care se ca.ă pe el și nu are unde! Și a zis că îmi dă cincizeci de lei dacă îl lăsăm la noi…
Probabil că mă-sa l-a luat la niște înjurături de a amuțit copilul… Atunci iau telefonul copilului și zic:
Eu: Sărut mâna, doamnă! Vă rog frumos, sunt într-o situație delicată și nu știu cum să procedez că drumul este blocat, sunt om serios, ajutați-mă!
Femeia: Și cât ai zis că dai?
Eu: Cincizeci de lei.
Femeia: Bine, dă-mi-l pe fi-miu.
Copilul: … Da, mami!… Hai, bre!
Mă duc fuga după copil în curte… Când deodată, când să intrăm spre curtea interioară, se oprește brusc și zice:
Copilul: Nu putem să mergem la WC-ul din curte!
Eu: De ce?
Copilul: Din cauza lui Flocea!
Eu: Cine?
Copilul: Câinele nostru este dezlegat și vă face praf! Că este rău! Doar tata poate să-l lege și tata este la muncă.
Eu: Păi și ăla este singurul WC?
Copilul: Nu, mai avem și în casă…
Eu: Păi hai în casă! Și dau să intru în casă.
Copilul: Stai, bre, că nu pot să te las în casă că la WC-ul din casă nu are voie să se ca.e nimeni cu excepția lui nașa Mimi când vine pe la noi, atât!
Eu: Măi copilule, tu nu înțelegi că mor aici! Fac pe mine! Îți plătesc!
Copilul: Stai să o sun pe mama!
Eu (cu broboane pe frunte și cu crampe de ziceai că nasc): Păi întreab-o!
Copilul: Alo! Mami, nenea ăsta care se ca.ă pe el nu poate să meargă la WC-ul din curte că este slobod Flocea și dacă intră îl face praf! Pot să-l bag în casă? Că plătește!
Eu: Plătesc, doamnă, plătesc!
Copilul: Cat? Mama a zis că în casă costă o sută de lei!
Eu: Bine, o sută! Dau o sută! Hai!
Copilul: Bani înainte! Așa a zis mami!
Eu (caut portofelul tremurând și nenorocire, nu aveam cash decât 50 lei): Copilule, nu am cash decât ăștia 50 lei. Îți dau și restul după. Hai!
Copilul: Nu pot, nenea, că zice mama că am cheltuit eu restul.
Eu: Uite îți dau ceasul ăsta! Hai că nu mai pot!
Copilul stă și analizează și zice: da. Dau cincizeci de lei și când dau să scot și ceasul se aude o sirenă de poliție strigând disperat să pun mașina în mișcare urgent! Am simțit că mor! Am ieșit chircit și încerc să explic că fac pe mine și…
Polițistul: Pune, domnule, mașina în mișcare, nu vezi că sunt cu ambulanța în spate? Hai! Dă-i înainte că înapoi nu ai cum!
Ma urc la volan și plec… și merg și merg, ăia în spatele meu… Nu se mai opreau! Am crezut că opresc la vreo casă dar nu, în spatele meu cu girofarurile și sirenele date drumul de ziceai că vine sfârșitul lumii! Drumul cotește la dreapta și brusc în față o căruță cu cai și un tâmpit care flutură steagul României. Am oprit, au oprit și ăia din spate.
Eu: Nu mai am unde să merg!
Omul din căruță: Aici! Haideți repede! Ăia din Salvare au sărit grămadă prin nămeți urmați de polițist.
Omul din căruță: Haideți repede că naște în căruță!
Doamne Dumnezeule, eu muream de burtă și aia naște în căruță! Au pus-o pe targă și acum chinul de pe lume că nu puteau să înoate prin tranșeul de zăpadă… Și numai ce-l aud pe ăla cu steagul, care probabil era bărbatu-său.
Omul cu steag: Hai, bre, și matale că ne-am împotmolit aici.
Ce să zic, că fac pe mine și mor? Cred că eram și alb la față, cu broboane, că m-a întrebat asistenta aia:
Asistenta: Vă este rău, domnu’? Poate de la emoții? Sunteți soțul?
Eu: Nu! Sunt un localnic care… Domnul cu steagul este soțul.
Asistenta: O băgăm în Salvare și apoi puteți să plecați.
Ce să băgăm în Salvare, fraților, gravida era trecută de prima tinerețe și puțin dondoloană, cred că bătea la vreo 120 kg. Eu, asistenta, șoferul de pe ambulanță și polițistul înotam prin zăpadă și idiotul ăla cu steagul transmitea live pe Facebook evenimentul. Mie mi-a fost teamă să-i zic ceva omului cu steag că era cam mătăhălos. Și zic mai usurel către polițist:
Eu: Dacă ne-ar ajuta și dumnealui…
Atât a trebuit… Că a început polițistul să spună niște cuvinte… de a lăsat ăla transmisia live instantaneu și a venit la cărat targa… Am înotat ce am înotat prin zăpadă, am dus gravida în ambulanță și o voce salvatoare mi-a străfulgerat creierul.
Vocea din cap: Du-te în spatele căruței și fă căcuță!
Am zbughit-o instantaneu. Am făcut ce trebuia, m-am liniștit la burtică, dar ceva nu era în regulă. Zic să maschez cu ceva conținutul. Și văd în căruță niște fân, cred că era mâncare pentru cai. Iau un braț consistent și pun peste conținut și plec către Salvare liniștit. Doar că șoferul pornește girofarul și începe să dea mașina înapoi, polițistul la fel. Ăla cu steagul vine la mine turbat și zice:
Omul cu steag: Hai, domnule, și matale ca să vin și eu cu căruța!
Mă urc în mașină și încep să dau înapoi, omul cu steag se urcă în căruță, apoi se dă jos și merge în spatele atelajului, se uită uimit și hop, ia snopul de fân și îl aruncă în căruță… Încercați să vă imaginați ce față a făcut… se uita la fân și la mâini… eu am început să dau mașina înapoi ca și când nu aș fi știut nimic. L-am lăsat acolo spălându-se cu zăpadă pe mâini și înjurând probabil. Și cum dădeam înapoi ajung la poarta copilului cu toaleta în casă. Mă dau jos și zic:
Eu: Hai, măi copile, că am găsit o bancnotă de o sută de lei. Dă-mi-o pe aia de 50 și ți-o dau pe asta de 100. Copilul scoate bancnota, mi-o dă, o bag în portofel, mă urc în mașină și dau să plec. Copilul: Nu vă mai că..ți, nenea? Vă las cu 50!
Eu: Nu, mulțumesc frumos, am făcut gratis!
Copilul nervos, se pare, a început să dea cu bulgări după mine până la drumul principal unde am consultat iar Waze-ul și am constatat că arăta 4 ore și 50 de minute. Am făcut stânga împrejur și am pornit spre casă. Pe drum sună telefonul, era domnul Președinte.
Presedintele: Alooo… ce faci? Unde ești, că nu te văd în avion?
Eu: Salut! Din păcate nu mai ajung! Este blocat tot! Mergeți fără mine! Drum bun și vorbim când vă întoarceți.
La întoarcere am văzut și alte mașini care se întorceau din drum, ba unii șoferi chiar bolboroseau ceva nervoși la adresa unei mașini căreia i-am făcut și poză, pe care mai apoi am depășit-o în trafic având pană… Am trecut pe lângă omul de zăpadă, l-am salutat și pe el și pe copiii care încă erau acolo. Am trecut de magazinul cu cafea și zic:
Eu: Dacă luam bon fiscal acum puteam să merg să fac analize la cafea și să cer daune! E… De aceea vă sugerez să luați bon fiscal la tot! De aia nu merge România bine, că nu se încasează TVA-ul și nu au ăia de la drumuri bani să cumpere sare!
Aceasta este pură ficțiune! Dacă apar poze cu mine și omul de zăpadă pe Facebook să știți că nu sunt eu!
