Restricții de circulație, duminica, 20 octombrie 2024 , în București. Arhiepiscopia Romano-Catolică București organizează o procesiune religioasă în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

Duminica, 20 octombrie 2024, în București vor fi impuse restricții de circulație pentru a permite desfășurarea unei procesiuni religioase organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică, în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Evenimentul marchează 25 de ani de la vizita istorică a Pontifului în România, între 7-9 mai 1999, fiind prima vizită a unui papă în țara noastră.

Procesiunea va începe la ora 14:30, la monumentul dedicat Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat la intersecția Bulevardului Schitu Măgureanu cu Strada Pictor C. Stahi, lângă Parcul Cișmigiu. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, va conduce procesiunea, iar programul detaliat este următorul:

  • Între orele 14:30-15:00: adunarea participanților în zona statuii.
  • Între orele 15:00-15:45: procesiunea va parcurge traseul Bulevardul Schitu Măgureanu – Strada Știrbei Vodă – Strada Luterană – Strada General Berthelot – Catedrala Sfântul Iosif.

Pentru a permite desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, traficul va fi restricționat pe anumite segmente de drum, între orele 14:30-15:30, astfel:

  • Pe Strada Pictor Stahi, între Bulevardul Schitu Măgureanu și Strada Știrbei Vodă.
  • Pe Bulevardul Schitu Măgureanu, între Bulevardul Regina Elisabeta și Strada Știrbei Vodă.

Excepție de la aceste restricții fac vehiculele Societății de Transport București (STB). Procesiunea se va desfășura pe banda I, în direcția către Catedrala Sfântul Iosif, unde ÎPS Aurel Percă va oficia Sfânta Liturghie solemnă la finalul evenimentului.

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania

Trotinetele Fantomă: Cum Se Evaporă Milioanele din Târgoviște în Conturi Off-Shore

La prima vedere, trotinetele electrice Lime par o soluție...

București, Primul Oraș cu Buletin Digital: Revoluția Identității Electronice Începe Joi

București, Primul Oraș cu Buletin Digital: Revoluția Identității Electronice...