De o săptămână și ceva am o stare de neliniște și spaimă cumplită ce nu mă lasă să ies din casă, nu că în casă mă simt în siguranță și mi-e bine, dar totuși în cameră la mine pot să stau cu lumina închisă. Nu ies decât la baie și atunci cu însoțitor. Am căutat prin tot felul de cărți să văd ce am și am descoperit că este posibil să sufăr de ceva asemănător electrofobiei. Asemănător spun pentru că mie nu-mi este frică de curentul electric. Adică pun prize, întrerupătoare, becuri, pot să stau chiar și afară când tună și fulgeră. Deci, nu sufăr de electrofobie! Atunci ce am?
Am sunat la medicul de familie și m-a programat pentru consult peste două săptămâni. La insistențele mele, spunând că dacă nu mă consultă măcar telefonic sun la 112 la urgențe. Într-un final a acceptat și m-a pus să povestesc ce simptome am. Și am început prin a-i povesti cum nu suport să văd becuri aprinse, televizorul mergând, dar cel mai rău mi se face când văd un ștecher băgat în priză. Acesta este și motivul pentru care merg cu însoțitor, deoarece scot tot din priză. Congelator, frigider, calculator, cuptor cu microude, tot. Deci, însoțitorul trebuie să stea cu mine să bage înapoi în priză tot ce scot eu. Ce să fac? Ce tratament să iau? Șocată probabil, spun probabil pentru că a făcut o pauză destul de mare încât am crezut că a închis telefonul. Am întrebat dacă mai este la telefon.
– Alo, doamna doctor, mă auziți?
– Da, vă aud… Și când v-a apucat?
– Ce să mă apuce?
– Să scoateți tot din priză?
– De vreo două săptămâni de când au dat ăștia la televizor că se scumpește curentul.
– Și vă doare ceva?
– Acum mi-a mai trecut… dar până acum vreo două zile nu am putut să mă mișc de spate că m-au bătut cei de la Almex.
– Almex? Ce treabă are magazinul cu boala dumneavoastră?
– Păi are… Nu v-am spus că am o boală și scot tot din priză?! M-am dus să cumpăr becuri economice și, când am văzut acolo atâta risipă de energie, am început să scot tot din priză: televizoarele alea imense, boxe, calculatoare, laptopuri, expresoare de cafea… Eu le scoteam, ei le băgau înapoi, eu le scoteam , ei le băgau înapoi, până s-a enervat unul și s-a dus la raionul de menaj, a luat o cratiță cu coadă și mi-a tras una după ceafă de am văzut stele verzi, apoi m-am prăbușit, dar nu oricum, ci eroic.
– Cum eroic?
– În prăbușire m-am ținut cu mâna de niște cabluri electrice care duceau într-un panou pe care le-am smuls, făcând un scurtcircuit de toată frumusețea. I-am lăsat pe întuneric 2 ore. Când m-am trezit din adormire, eram înconjurat de vreo 5-6 angajați care erau împrăștiați printre televizoare și monitoare, văicărindu-se care mai decare. Unul cu capul chel cam pe la 55 de anișori părea cel mai afectat.
– V-am zis să nu punem mâna pe el, că este sub tensiune… Na, acum căutați-mi proteza că vă ia mama naibii! Abia am terminat lucrarea de o săptămână și sâmbătă am nunta cu fii-mea.
Mi-am dat seama instantaneu că ăla fără dinți era șeful ca prea au percutat ăia repede. Altul, cu o tunsoare ciudată, gen creastă de cocoș din care ieșea un fum albicios, era foarte preocupat de faptul că i s-a stricat freza.
Nea Costică, ia vezi, bre, dacă mai îmi stă freza în sus…
Lasă-mă dracului cu freza ta! Crezi că de asta îmi arde mie? Căutati-mi proteza.
Unul care stătea între niște monitoare, cu niște cabluri înfășurate de după gât, începe să râdă contagios…
-Ce freză, măi Romică…? S-a dus naibii freza ta! Numai arăți a cocoș… acum parcă ești o găină care clocește ouă!
Mai că-mi venea și mie să râd, la cum arătau cei doi, ăla chel, fără dinți, iar Romică, zis cocoșul, scosese un telefon și se analiza îngrozit, exclamând:
-Mamă!!! Ce mă? Mamă!!! Freza mea! Aoleu… diseară aveam bușeală cu
Vrăbiuța… Cum mă duc eu așa…? M-a costat și 300 de lei…
Lasa mă, Romică, că nu-ți stă rău nici așa! Iei un buchet de flori și-i faci o surpriză. Îi spui că faci parte dintr-o unitate paramilitară și acum te-ai întors de pe front, ai venit din Ucraina. Fetele sunt înnebunite după povești de astea. Îți mai faci trei dungi cu cremă de ghete pe față și deja esti Rambo. O rupi! Așa am cucerit-o și eu pe nevastă-mea.
Băiii….Terminați naibii cu tâmpeniile! Căutați-mi proteza că sâmbătă am nuntă cu fii-mea!
Vrând să încerc să mă ridic, aud sub mine un troscănit și ceva care mă cam înghioldea la popou. Bag ușor mâna și încep să pipăi… Supriză! După pipăit, parcă erau niște dinți umani. Pipăi mai insistent… clar, era proteza lui nea Costică! Ce să fac? O inspirație…văd lângă mine un mixer, aparat cum am eu pentru tocat carne, zarzavat… Ridic ușor capacul și o pun acolo. Mă ridic încet și dau să plec, în fața mea apare un dulap de om care îmi pune mâna în piept, zicându-mi:
Nu pleci nicăieri, băi clientule, până nu vine poliția! Cine crezi că plătește toată paguba asta…?
Brusc se face auzită vocea lui Romică:
-Nea Costică, am găsit proteza!
-Unde?
-Uite-o acolo, în mixerul ăla!
Nea Costică, bucuros, dar și uluit, nu-i venea să creadă ce vede.
-Cum naiba a ajuns proteza mea în mixer?
Și cum se holbau toți la mixer și proteză, se făcu auzit un glas de femeie
suav și catifelat, dintre niște rafturi:
-A făcut lumina! Poate să-i dea drumul?
Fără să analizeze situația create, Romică strigă:
-Da! Să-i dea drumul!
Dezastru! Șoc și groază! Mixerul care era în mânile lui nea Costică era băgat în priză… iar, în cădere probabil, butonul de pornire se defectase. Așa că, în momentul în care a venit lumina, mixerul a pornit accidental… Până să-l scoată din priză, proteza lui nea Costică semăna acum cu o pungă de popcorn. Disperat și nervos din cale afară, a început să mă înjure folosind un limbaj trivial și nedemn pentru un angajat al unui astfel de magazin. Eu, ca persoană cu educație, mă fac că nu aud. Dupa înjurături, situația a degenerat, trecându-se la amenințări cu moartea! Mă uitam cu spaimă la el și îmi era teamă să nu moară înainte să mă omoare, venele de la gât și cap îi erau atât de unflate că stăteau să plesnească. Fața schimonosită, gura fără dinți si chelia cu ceafa aia groasă mă făceau să tremur din toate încheieturile. Singurul lucru pe care îl puteam exclama era: Știți, poate ne putem înțelege… Am un prieten dentist… Poate ne putem înțelege…
-Ce să ne înțelegem, băi handicapatule, tu nu auzi că am nuntă cu fii-mea
sâmbătă? O să trebuiască să stau cu gura închisă la poze! Te omor, bă…..!
Și, brusc, aruncă cu mixerul către capul meu.
Din instinct, apuc să mă las puțin în jos și, țup, mixerul trecu precum o ghiulea de tun peste capul meu, producând un zgomot surd urmat de mai multe obiecte dărâmate. Toți asupritorii mei rămăseseră stane de piatră. Semănau izbitor de tare cu personaje din tablourile negre pictate de Goia. La început, am crezut că a dat cu mixerul în vreun aparat ceva foarte scump, dar nu. Mă întorc ușor să văd ce a nimerit, un fior de spaimă mă cuprinse. Vocea aceea suavă, catifelată, cristalină, care se făcu auzită mai devreme dintre rafturi își făcuse apariția în spatele meu, într-un moment total nepotrivit.
Biata Cocuța, căci așa o cheamă, venise veselă și grațioasă să le spună probabil că a venit lumina. Dar mixerul cu dinții lui nea Costică ce fusese proiectat spre mine, o nimeri pe Cocuța fix în față. Biata de ea, zăcea întinsă pe jos plină de sânge, cu nasul spart și dinții din față lipsă. Ca întru-un film de groază, toți stăteam împietriți, nu ne mișcam, nu ne venea să credem ce vedeam.
Vocea lui Romică ne-a trezit pe toți la realitate.
-Ajutați fata!
Și hop, ca un apucat, nea Costică se repezi spre biata ființă. Mai bine nu se ducea! Că nici după doi pași, i se înfășoară un cablu de un picior și se prăbușește ca un tolomac peste un raft cu electrocasnice, producând un adevărat sunami. Al treilea raft de sus se desprinse și un blestemat de cuptor cu microunde se prăbuși fix în capul bietei femei care în acel moment se ținea cu mâna de gură silabisind ceva indescifrabil. După inpactul cu aparatul de microunde nu a mai zis nimic. Cu toti au intrat în panică. Ăla cu creasta pleșuvă strigă speriat:
-Aoleu, aoleu… Nea Costică, a murit Cocuta! Nu mai mișcă… aoleu,
Nea Costică disperat începe să strige:
-Aoleuuu…. Cocuțooo, să nu mori!!! Cocuțooo…Sună la salvare, bă!
Apoi, brusc, întoarce fața aia hidoasă către mine și începe să mă fixeaze cu privirea. Se ridică, vine ameninâător spre mine, mă prinde de gât și începe să șuere ceva indescifrabil, împroșcându-mă de scuipat:
-De ce te-ai lăsat în jos, mă, nenorocitule? De ce?
Speriat de cum arăta, ca era disperat rau, zic :
-Din instinct!
-Din instinct? Fi-ți-ar instinctul al dracului să-ți fie, acum am lovit-o pe
Cocuța, tembelule! Daca moare Cocuța, te omor cu mâna mea! Tu știi că ea are nuntă sâmbăta asta, măi tembelule?!
Și cum mă strângea de gât, apuc să spun mai mult șoșotind decât vorbind:
-Sunteți tatăl Cocuței?
-Da, cretinule! Și sâmbătă avem nunta! Cum o mai duc eu la altar, bă cretinule? Cum? Eu fără dinți și ea cu nasul spart și fără dinții din față? Cum o să ieșim la poze, băi idiotule? Doamne… și câți invitați am…
Nu am apucat să-l întreb câti invitați are că o avalanșă de palme a început să se năpustească peste mine?
Când a obosit și era gata să se oprească din pălmuit, imbecilul ăla cu creastă pleșuva, Romică, se trezi vorbind precum proasta-n târg:
-Si capul spart nea Costică, și capul spart…
Și brusc, nea Costică începe să-mi cărăbănească alte palme peste cap de am crezut că sunt băgat în mașina de spălat, ultima palmă a fost fatală… M-am prăbușit inconștient la pământ. Nu știu cât a durat, cert este că auzeam niște sunete ciudate distorsionate, probabil auzul îmi fusese afectat de la ultima palmă ce-mi fusese proiectată fix în urechea stângă. Deschid încet ochii și-i închid instantaneu. Am crezut că am murit și am nimerit în iad, mai multe lumini roșii ciudate răzbăteau printr-un fum dens în fața ochilor mei înfățișându-mi o imagine apocaliptică. Deschid iar ochii și, la nici 15 centimetri de mine, un cap de femeie plin de sânge, cu nasul spart, gura deschisă și fără dinți, care fix în acel moment deschide un ochi. Ea deschisese un ochi, iar eu de frică i-am închis pe amândoi instantaneu. Am fost adus la realitate de vocea lui nea Costică ce striga:
-Scoate-l din priză! Scoate-l, băi, din priză…
Era un aparat de fum și lumini ce se folosește la petreceri, care probabil căzuse de pe vreun raft în momentul prăbușirii mele, îmi aduc aminte că m-am ținut cu mâna de ceva, dar nu știu de ce. Într-un final, aparatul a fost oprit, fumul a început să se disperseze, iar fața bietei mirese a început să se facă din ce în ce mai vizibilă. Speriat și șocat de imaginea ce mi se înfățișa, fără să mă controlez, am strigat speriat: Mireasa! Mireasa nu are dinți! Ajutor….Mireasa!
-Nu are dinți nici ea, nici eu, măi animalule, și nici tu că mă duc să iau un patent și ți-i scot și ție pe toți!
Și dă să plece. Norocul meu a fost cu Romică, ăla cu creasta pleșuvă, că a strigat la nea Costică:
Nea Costică, nu-i scoate bre dinții acum că se amestecă cu ai matale și ai Cocuței! Am citit eu pe net că dacă ți-a ieșit un dinte accidental trebuie să-l iei repede și să-l pui în lape, apoi să mergi repede la doctor să-l puna înapoi că se prinde! Eu zic să-i adunăm pe ăștia de pe jos, să-i sortăm, să-i punem în lapte și apoi să-i scoatem și lui dinții!
Dulapul ăla de om care cred că după cum era îmbrăcat era de la pază ceva, în timp ce butona un telefon, se uită brusc la nea Costică, zicându-i:
-Așa e, bre! Are dreptate Romică! Uite, așa scrie pe internet: să-i pui în lapte în primele 45 de minute, apoi să mergi repede la doctor.
-Păi du-te, măi, și cumpără repede o cutie cu lapte până adunăm noi dinții, fugi!
Și a plecat bietul om, doar că la ușa magazinului se opri brusc, se scarpină în cap și hop se întoarce repede către noi.
Băi, am o problemă…
Toți cu privirea ațintită catre el au exclamat in cor:
– Ce problemă?
– Nu știu de cât să fie laptele? Cât să aibă procentul de grăsime? Să fie mai mic sau să fie mai mare… Că este de 1,5 de 3,5 și mai mare….
Romică, care deja se vedea și doctor, zise convingător:
– Cu cât are mai multă grăsime, cu atât mai bine!
Dulapul stă puțin pe gânduri și brusc, salvator, găsi o soluție mult mai pragmatică.
-Păi nu este nevoie să mă duc la mama naibii după lapte, am eu o cutie cu smântână, mi-a pus-o nevastă-mea să o mănânc la prânz. Mă duc s-o aduc să punem dinții în ea.
Nea Costică, disperat, strigă:
-Du-te! Hai, băi, să adunăm dinți și să-i sortăm până vine ăsta cu smântâna.
Și cum adunau ei dinți și îi sortau cu spor, făcând comparații și măsurători:
– Ăsta cred că-i al Cocuței că uite, nea Costică are putin sânge …
Lui Romică i-a venit o idee genială, aceea de a-i recondiționa proteza șefului.
– Nea Costică, mi-a venit o idee genială…
– Ce idee?
– La matale este mult mai simpu, putem recondiționa proteza cu super glue. Adică cât să țină până după nuntă. Știu un vecin de pe scară cu mine care a lipit doi dinți la o proteză cu super glue și e belea, nici nu se observă. Putem să încercăm și la matale! Ce pierdem…?
Fără să mai stea pe gânduri, strigă disperat:
– Păi ai super glue?
– Nu, dar iau de la caserie și îl plătești matale… iau patru tuburi.
– Du-te!
Odată văzut lipsit de supraveghere, m-am strecurat printre niște rafturi, vrând să ies afară, dar din sens opus venea fuga dulapul ăla de om cu cutia de smântână, m-am dat repede după un raft, mă las ușor după o ladă frigorifică în speranța că mă pot apoi furișa afară, dar degeaba, brusc se făcu auzită vocea dulapului.
-Bă, unde-i clientul? A fugit! Bă….aș să-mi bag… Cine naiba plătește toata paguba asta?
Și începe să strige pe unul Mitică…
– Mitică! Bă, a ieșit cineva pe lângă tine de când s-a închis magazinul?
– Nu! …se auzi de la intrare.
– Aha, atunci este în magazin, să-l căutăm!…
Și dă să plece, dar este oprit de Romică.
Bă, bă, stai! Întoarce-te, lasă cutia cu smântână și apoi caută-l!
A lăsat cutia cu smântână și a început să cotrobăie printre rafturi ca un apucat, strigând către cel care era la ușă: Bă, atenție la ușă, să nu iasă nimeni!
Inima a început să-mi bată rău de tot, nu știam ce o să fac… Pașii dulapului se auzeau tot mai aproape, încep să zic „înger, îngerașul meu”, când… parcă deodată, cerurile s-au deschis și o voce divină se făcu auzită: Ascunde-te în lada frigorifică! Ascunde-te în lada frigorifică!
Fară să mai stau pe gânduri, deschid ușor capacul lăzii și mă arunc în interior, trăgând capacul. Nu au trecut nici 20 de secunde că asupritorul trecu pe lângă lada mea, înjurând de toți sfinții apostoli și alte combinații de texte obscene la adresa mea. Divinitatea mă pusese la încercare. Știa cu siguranță că eu sunt claustrofob…întuneric beznă, noroc că aveam telefonul la mine, îl scot și aprind lanterna. Când îmi întorc privirea, la capul meu erau mai multe alimente depozitate: într-o hârtie niște salam feliat, o cutie de conservă de pește, un borcan cu cârnați cu fasole, o felie de plăcintă și alte chestii. Ăsta era un semn clar că salariații foloseau acea ladă frigorifică ilegal, pentru depozitarea alimentelor proprii. Nu știu la ce temperatură era fixată, dar un frig teribil începuse să-mi intre în oase, semn clar că lada frigorifică era băgată în priză…Atunci mi-am dat seama că boala de care este posibil să sufăr se poate numi – ștecherofobie! Da, pentru că instantaneu a reapărut starea de neliniște și o sete nemărginită de a scoate ștecherul din priză. Am încercat să mă abțin, dar degeaba, parcă cineva mă împingea afară din ladă. În cele din urmă, am cedat! Am ridicat ușor capacul și am ieșit, trântindu-mă pe burtă. Am prins cablul de alimentare și am mers cu mâna pe el în speranța că voi găsi priza… șoc! Disperare! Priza era în spatele lăzii frigorifice, iar pentru a scoate ștecherul trebuia să mut lada. Cum să mut ditamai hănănaia de ladă? Nu puteam să mă împac cu ideea că acea ladă este în priză și consumă curent. Mă întorc și fix pe raftul de vizavi văd mai multe etichete și un cutter. Fără să stau pe gânduri, mă duc tiptil, iau cuterul și tai cablul de la ladă, moment în care s-a produs un scurcircuit cu trosnete, scântei și mult fum, brusc luându-se lumina. O ploaie de înjurături suave a început să se audă dintre rafturi, urmată de vocea lui nea Costică:
Aoleu, Cocuțo, stai așa! Nu te mișca, tătuțule, că uite acuș vine salvarea.
Uite, ți-am găsit dințișorii și i-am pus aici, în smântânică… când vine nenea doctorul ți-i pune îndărăt și se prinde! Am citit pe internet…
Biata Cocuța bolborosea ceva…
-Ce zici, tătuțule?
Acum Romică devenise și translator:
– Zice că de ce i-ai dat cu mixerul în cap?
– Nu eu, tătuțule, nenorocitul ăla de client care mi-a furat proteza și a pitit-o în mixer. Am vrut să dau în el și s-a lăsat în jos!
Cocuța bolborosea ceva…
– Ce zice, Romică?
– Zice că nu se mai mărită, că nu o s-o mai ia de nevastă Vlăduț când o vedea-o așa!
– Ba o să te ia, tătuțule, o să te ia… că tu ești frumoasă și așa, fără dinți… Am dreptate, Romică?
– Da, Cocuțo, ești frumoasă!!!… Și la cum arați așa pot să zic că ești și comică. Adică, mă gândesc să fac un filmuleț la cum ești acum și cum o să fii la nuntă, apoi îl pui pe facebook sau youtube și faci lejer douăzeci de milioane de vizualizări. Îți dai seama, scoți un million de euro de pe TikTok ca popa! Ce zici, Cocuțo, filmez?
– Un million de euro?
Se făcu auzită voce lui nea Costel.
-Pai filmează-mă si pe mine, Romică, că nici eu nu am dinți! Dacă ne punem separat pe TikTok facem două milioane de euro!
Romică acum devenise și regizor.
-Am o idee genială, facem acum niște filmulețe așa cum sunteți și altele la nuntă, cum o sa fiți, îți dai seama, Cocuțo, nea Costică, o să deveniți vedete, o să vă dea la toate televiziunile, o să fie viral.
Dulapul ăla se trezi și el vorbind: Este genială ideea lui Romică! Eu zic că la pozele de nuntă cu toți invitații să faceți poze cu gurile deschise, vă dați seama că toți o să posteze pe facebook, insta și tic-toc. O să deveniți milionari! De aia zic că daca vine salvarea și doctorul să îți pună dinții să zici nu! Îți dai seama, cu două milioane de euro poți să-ți pui dinți din fildeș, nu de plastic cum pun toți amărâții. Vezi, bre nea Costică, cum tot răul este spre bine? Hai, Romică, filmează că acu vine salvarea și numai avem timp!
Când am auzit ideea cu două milioane de euro, am crezut că turb de invidie! Adică eu, care am provocat tot, să nu mă aleg cu nimic? Disperat, m-am pus pe burtă și m-am târât până aproape de platoul de filmare, m-am pus pe spate și am ridicat capul dupa colțul unui raft și am început să-mi fac selfie cu toți actorii, asta pentru a avea probe și a le cere un procent din încasări. Și cum făceam eu poze, hop văd în cadru și pe cel de stătea de pază la ușă, când l-am văzut m-am retras usor și am zbughit-o pe ușă și dus am fost.
La ieșirea din parcare, m-am întâlnit cu salvarea care se ducea cu girofarul și sirena pornite spre platoul de fimare. Până săptămâna viitoare trebuie să aflu la ce local are Cocuța nunta. Până atunci poate reușesc să mă tratez de ștecherofobie.
Prin urmare, ce tratament să urmez?
Vocea doctoriței se făcu auzită:
Domnule, simptomele pe care le aveți sunt extrem de grave, chiar putem vorbi de o pandemie mult mai gravă decat a fost covidul, cred că sunteți pacientul zero, iar modul de transmitere este nemaiîntâlnit. Virusul cu care sunteți infectat se poate numi ștecherofobie… Ștecherofobie!!! Și este extrem de periculos, se poate transmite și prin telefon… Mihaela, stinge dragă lumina și scoate naibii ștecherul ăla de la xerox din priză, tu știi cât curent consumă? Scoate și filtrul ăla de cafea! Ia uite, patru becuri! Stinge două! Mihaela, du-te la intrarea din fata cabinetului, vezi că este un automat de cafea și scoate-l din priză… nesimțiții naibii, pentru cinci cafele vândute într-o zi, țin ăla băgat în priză non-stop. Mihaela vezi…
Am lăsat-o strigând și țipând, semn clar că ștecherofobia se poate transmite și telefonic. Prin urmare, dragii mei prieteni, vă rog să nu mă sunați că nu o să vă răspund, nu vreau să vă contaminez cu ștecherofobie. La mine factorul declanșator cred că a fost factura de la curent. Prin urmare, vă recomand să nu citiți facturile la energie!!!
STEFANIS LUPU – Am fost declarant pacientul zero! Adevarata pandemie abia acum începe. COVID 19 a fost preambulul.
