Tragedia lui Ionel Ganea: moartea fiului său de 2 ani zguduie o țară întreagă

Durerea a lovit nemilos în familia fostului fotbalist Ionel Ganea. Băiețelul său de doar doi ani, implicat într-un tragic accident rutier, a murit vineri, 6 iunie, după câteva zile de agonie. Micuțul se afla pe scaunul din dreapta al mașinii conduse de tatăl său și nu era asigurat cu centura de siguranță. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever și, deși a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD de la Făgăraș la Spitalul Județean din Târgu Mureș, viața lui s-a stins în ciuda tuturor eforturilor medicale.

Conform sursei citate, copilul fusese operat și se afla în comă indusă. Medicii au făcut imposibilul pentru a-i salva viața, însă corpul fragil al micuțului Alexandru nu a mai rezistat. Familia, copleșită de durere, sperase într-o minune, iar mama lui, Monica Ganea, declara cu câteva zile înainte: „Ne rugăm la Dumnezeu. Și sperăm la o minune.

Dimineața fatidică a început ca oricare alta, cu inocența unui copil care își dorea, pur și simplu, să petreacă timp cu tatăl lui. “Copilașul s-a trezit la 7 și jumătate și striga încontinuu după tăticul lui”, mărturisea mama. Tatăl și fiul au dus împreună fetița familiei la școală, iar apoi micuțul a insistat să meargă la mănăstire. Nu a fost posibil în acea zi. În drumul spre mamă, destinul a intervenit brutal: un autoturism oprit neregulamentar pe marginea drumului, fără avarii aprinse, fără triunghi reflectorizant – un pericol ignorat de mulți, dar care a devenit fatal pentru copil.

Monica Ganea atrage atenția asupra unui aspect ignorat în majoritatea relatărilor: „Ce mă surprinde este că nimeni nu se întreabă ce căuta acea mașină oprită pe marginea drumului fără avarii și fără triunghi.” Această întrebare tulburătoare rămâne fără răspuns, în timp ce presa alege să analizeze exclusiv vina tatălui.

Ionel a fost și este pentru Alexandru cel mai bun tată de pe pământ.”, mai spune Monica, cu o luciditate sfâșietoare. Ea denunță lipsa de empatie a opiniei publice, care, în loc să ofere sprijin sau o rugăciune, s-a grăbit să arunce vina și să judece.

Accidentul tragic nu a lăsat în urmă doar o pierdere imposibil de cuprins în cuvinte, ci și o rană deschisă într-o familie cunoscută și, în același timp, profund umană. Moartea unui copil de 2 ani nu poate avea explicații logice. E un rău care sfidează orice rațiune și care ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine.

Într-o țară ortodoxă, cum spunea cu amar Monica Ganea, poate că prima reacție ar fi trebuit să fie o rugăciune. Pentru un suflet pur care s-a stins prea devreme.

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania