Slovacia – Fostul ministru slovac al justiţiei şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin

Fostul ministru slovac al justiţiei şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, a anunţat luni biroul procurorului, notează AFP.

Harabin a scris pe Facebook a doua zi după invazia rusă din 24 februarie 2022 că “ar fi făcut exact acelaşi lucru ca (preşedintele rus Vladimir) Putin”.

El a fost inculpat pentru “defăimarea unei ţări şi a unui popor” şi, de asemenea, pentru că a făcut apologia unei crime”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Parchetului slovac, Zuzana Drobova.

Harabin ar putea primi o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, potrivit cotidianului Dennik N.

Fostul ministru s-a declarat luni “mândru” că a făcut această declaraţie, pe care o menţine, fiind convins că Rusia a acţionat în respectul dreptului internaţional, potrivit acestui cotidian.

Harabin, un fost comunist în vârstă de 66 de ani, a mai spus într-un interviu difuzat de canalul de Youtube că Rusia are “datoria de a-i lichida pe toţi naziştii ucraineni responsabili pentru uciderea a 14.000 de copii, femei şi bătrâni în Donbas cu începere din 2014”.

Foarte critic la adresa UE, el a ocupat funcţia de ministru al justiţiei în guvernul populist al premierului Robert Fico (2006-2009) şi a fost preşedinte al Curţii Supreme, înainte de a candida fără succes la alegerile prezidenţiale din 2019.

Slovacia, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, a oferit Kievului un ajutor umanitar şi militar important de la invazia Rusiei în Ucraina.

La sfârşitul lui martie, Slovacia a indicat că a obţinut de la Statele Unite o ofertă pentru arme în valoare de peste un miliard de dolari, la un tarif redus, în compensaţie pentru cele 13 avioane de luptă MiG-29 promise Ucrainei. AGERPRES

Distribuie:

Ultima oră

Te-ar putea interesa și...
Romania

TikTok, aproape de o preluare? Fonduri de investiții și foști lideri din industrie pregătesc achiziția platformei

În contextul dezbaterilor privind viitorul TikTok în Statele Unite,...

Trump ameninta ca ataca Iran daca un acord nuclear nu se va incheia

Președintele american Donald Trump a amenințat Iranul cu bombardamente...

Politicianul francez Raphaël Glucksmann cere returnarea Statuiei Libertății de către SUA

Eurodeputatul francez Raphaël Glucksmann a solicitat Statelor Unite să...