Industria zahărului din România se apropie de colaps, iar vânzarea Fabricii de Zahăr Bod la fier vechi este doar cel mai recent episod dintr-un scenariu alarmant. Odată un sector vital al economiei naționale, producția de zahăr a fost, treptat, subminată de decizii politice neinspirate, privatizări dubioase și concurența inegală a importurilor. În timp ce alte state europene își protejează industria alimentară, România asistă neputincioasă la dispariția acestui sector strategic, fără ca autoritățile să intervină în vreun fel.
Fabrica de Zahăr Bod, una dintre cele mai vechi și mai importante unități de producție din România, a fost închisă definitiv, iar activele sale sunt acum valorificate la fier vechi. Clădirile emblematice ale fabricii, care au reprezentat zeci de ani de tradiție în producția zahărului, vor lăsa loc unor proiecte imobiliare. Această tranzacție, deși prezentată drept o decizie economică rațională, ridică mari semne de întrebare, având în vedere că țara noastră a ajuns să depindă aproape în totalitate de importurile de zahăr din alte state.
În urmă cu două decenii, România producea suficient zahăr pentru a-și asigura consumul intern și pentru a exporta. Acum, doar două fabrici mai sunt funcționale – la Roman și Luduş – dar viitorul acestora este incert. Închiderea fabricilor de zahăr a fost justificată, oficial, prin dificultăți economice și lipsa rentabilității, însă realitatea arată că problemele au fost accentuate de politicile ineficiente și de refuzul guvernelor succesive de a sprijini acest sector.
Pe de altă parte, importurile de zahăr au crescut masiv, iar România a devenit dependentă de producători străini. În Uniunea Europeană, marii jucători din industria zahărului, precum Franța, Germania și Polonia, beneficiază de subvenții semnificative, ceea ce le permite să domine piața. În schimb, în România, fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au fost descurajați prin politici incoerente, iar fabricile au fost privatizate și vândute pe bucăți, fără o strategie clară de dezvoltare pe termen lung.
Dispariția fabricii de la Bod este doar o piesă dintr-un puzzle mai mare. Scenariul a fost același și în alte sectoare industriale: întâi apar dificultăți financiare, apoi fabricile sunt vândute unor investitori privați, iar în final, acestea sunt desființate complet, iar terenurile sunt transformate în proiecte imobiliare sau lăsate în paragină.
În acest context, clasa politică din România rămâne tăcută. Nu există inițiative pentru salvarea industriei zahărului, iar măsurile de sprijin pentru agricultori sunt insuficiente. Ministerul Agriculturii și Ministerul Economiei nu au prezentat soluții concrete pentru revitalizarea acestui sector, deși alte țări din UE continuă să susțină producția internă de zahăr.
În ritmul actual, România riscă să ajungă într-o situație critică, în care va depinde exclusiv de importurile de zahăr, ceea ce va duce la creșterea prețurilor și la o vulnerabilitate economică majoră. În loc să protejeze producătorii locali și să stimuleze economia națională, autoritățile par să asiste impasibile la distrugerea unei industrii care a fost, cândva, un pilon important al agriculturii și economiei românești.
Dacă această tendință nu este stopată, viitorul industriei zahărului din România pare deja scris. Dispariția fabricilor nu înseamnă doar pierderea unor locuri de muncă, ci și distrugerea unui sector care ar fi putut să asigure independența alimentară a țării. Întrebarea rămâne: cine va opri acest proces și când?
Surse: Ministerul Agriculturii, Eurostat, Reuters, analiza pieței zahărului în UE.
