Sub arhitectura avangardistă și austeră a Neue Nationalgalerie din Berlin, opera lui Constantin Brâncuși a încetat ieri să mai fie doar un subiect de estetică pentru a deveni un veritabil instrument de stat. Patronajul comun oferit de președinții Germaniei, Franței și României marchează un moment de o raritate diplomatică absolută: recunoașterea oficială a sculptorului de la Hobița ca fundament de neclintit al identității europene moderne.
Expoziția nu este concepută ca o simplă înșiruire de obiecte de muzeu, ci ca o narațiune fluidă a esențializării formei. Lucrările emblematice, sosite prin împrumuturi strategice de la Centrul Pompidou din Paris, dialoghează într-un mod aproape mistic cu piesele sosite din muzeele bucureștene (Muzeul Național de Artă al României și colecții private). Într-un spațiu unde lumina naturală a Berlinului pătrunde prin pereții de sticlă, bronzul șlefuit și piatra brută par să se transforme în entități vii, care își schimbă expresia în funcție de ora din zi.
Criticii de artă prezenți la vernisajul de ieri au subliniat că această retrospectivă reușește să șteargă granițele politice rigide. Brâncuși, care a părăsit România pe picioare pentru a cuceri Parisul și, ulterior, întreaga lume, revine simbolic în inima Europei Centrale. Mesajul este unul de unitate: „esența lucrurilor”, așa cum o căuta neîncetat artistul, rămâne singurul limbaj care nu are nevoie de traducere între estul și vestul continentului. Este un summit cultural care confirmă că modernismul nu are pașaport, ci doar o rădăcină spirituală adâncă.
Editor: N.I.
